FCSBa înregistrat prima victorie în fața echipei Dinamodupă 10 meciuri, 2-1 pe Arena Națională, într-un meci dramatic.
Echipa din Ghencea a marcat repede, încă din minutul 10, când Alibec a șutat bine plasat de la peste 20 de metri, potrivitgsp.ro.
Dinamo s-a făcut remarcată abia după aproximativ jumătate de oră de joc. Mahlangu i-a pasat lui Bawab la margine careului. Iordanianul a fost deposedat de Pintilii, iar apoi Hanca a încercat un lob peste Niță, însă portarul stelist a respins în corner.
Cânii au egalat în minutul 57, când Nemec a reluat în poartă o lovitură de colț executată de Hanca. Kovacs a ezitat în a arăta centrul terenului și a validat reușita doar după consultări cu asistentul Alexandru Cerei.
FCSB s-a jucat cu ocaziile și în minutul 69, când Florin Tănase a șutat din afara careului, iar mingea a fost deviată și a ajuns la Enache. De Amorim era în fața porții, dar nu a ajuns la mingea centrată de acesta de pe partea dreaptă.
Golul victoriei pentru FCSB a fost marcat de Boldrin, la doar câteva secunde după ce a fost introdus pe teren.
Ambele echipe au terminat meciul cu un om în minus, după eliminările lui Pintilii și Busuladzici, pentrucumul de cartonașe.