Măsuri speciale la derby-ul Dinamo-Steaua: Peste 500 de jandarmi și 200 de polițiști vor împânzi Stadionul Ștefan cel Mare
Peste 500 de jandarmi și 200 de polițiști vor patrula în zona Stadionului din Ştefan Cel Mare, pentru a preveni incidente între suporterii dinamoviști și steliști, meciul fiind considera unul cu grad ridicat de risc.
De asemenea, serviciul de Poliţie Metrou va lua măsuri de menţinere a ordinii publice, pe magistralele de metrou care duc către stadion în perioada sosirii şi plecării spectatorilor.
La intrarea pe stadion, microbiștii vor fi testați cu etilotestul, pentru a evita posibile dispute.
Conducerea din Groapă va organiza și un concurs pentru suporterii dinamoviști, în cadrul căruia vor fi premiate cele mai creative mesaje de susținere. Trei dintre cele mai inspirate mesaje vor fi premiate cu cate 500 de euro. La concurs se poate înscrie și participa orice spectator care face dovada că este posesorul unui bilet de acces la meciul Dinamo- Steaua.
Dinamo şi Steaua se întâlnesc luni, de la 20:30, într-un derby al României ce a început acum mai bine de 60 de ani. După disputarea a 15 etape din campionat, Dinamo se află pe primul loc, cu 36 de puncte în timp ce Steaua se află pe locul şase, la 11 puncte în spatele liderului.