Marius Șumudică: „Nu mai vreau să antrenez, m-am săturat. Mă retrag”

Publicat: 06 11. 2022, 17:34
foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Marius Șumudică (51 de ani) a anunțat că se va retrage din fotbal în 3 – 4 ani, după ce i se termină contractul în străinătate. El vrea apoi să fie analist TV. „Atunci nu o să scape nimeni de gura lui Șumudică”, a spus acesta, potrivit GSP.

Șumudică vrea să renunțe la antrenorat și să devină analist TV

„Eu când voi termina contractul în străinătate, dacă nu voi mai putea activa în străinătate, îmi doresc să mă retrag din fotbal, din antrenorat. Nu îmi doresc să mai antrenez în România. Vreo 3-4 ani îmi doresc să mai antrenez în străinătate, apoi vreau să continui în televiziune.

Nu m-a supărat nimic, asta e decizia mea irevocabilă. Mai antrenez 3-4 ani la un nivel bun, în străinătate. Mă retrag din antrenorat, mi-a ajuns. Vreau să rămân în fenomen. Cel mai ușor ar fi să lucrez în televiziune.

Eu am contract cu Digi acum, mă așteaptă înapoi acolo. Nu îmi doresc să mai antrenez. Am ajuns la capătul puterilor. Mai antrenez 3-4 ani, ca să pot sta liniștit, atât eu, cât și familia mea”, a spus Șumudică.

El a precizat că va mai antrena, totuși, câțiva ani în străinătate, pe bani mulți, ca să merite efortul: „Nu mai vreau să antrenez, m-am săturat. Mai stau câțiva ani în străinătate, 4 ani, pe un salariu bun, ca să merite sacrificiul pe care îl fac. Nu este ușor să fii departe de familie”

Marius Șumudică antrenează în prezent la Al Raed, în Arabia Saudită.