Marius Copil, victorie lejeră în primul meci de la Australian Open. Adversar de COŞMAR în turul următor

Publicat: 15 01. 2019, 10:57
Foto: Marius Copil / Instagram

Jucătorul român de tenis Marius Copil (60 ATP) l-a învins marţi dimineaţă pe spaniolul Marcel Granollers (108 ATP) şi s-a calificat în turul al doilea al turneului de Grand Slam de la Australian Open.
Românul l-a învins pe iberic cu scorul de 6-3, 6-4, 6-4, după o oră și 46 de minute de joc.

În turul al doilea, Marius Copil va avea parte de un adversar extrem de redutabil – belgianul David Goffin, aflat pe locul 22 ATP şi cap de serie numărul 21. Acesta a trecut, la rândul său, de chilianul Christian Garin (89 ATP), scor 6-0, 6-2, 6-2, după o oră şi 28 de minute.

Este a doua oară în carieră când Marius Copil reușește calificarea în turul secund al turneului de la Antipozi, după cea din 2015.

Pentru accederea în turul următor, Copil va primi 75.000 de dolari americani şi 45 de puncte ATP.