Marele campion Ilie Năstase, umilit și chinuit de Brigitte Sfăt, chiar de față cu angajații și părinții copiilor de la clubul Voința

Publicat: 21 09. 2012, 14:24
Foto: monitorulcj.ro

Marele campion român Ilie Năstase este umilit și chinuit de logodnica lui, Brigitte Sfăt, chiar de față cu angajații și părinții copiilor care se antrenează la clubul Voința.

Actuali și foști angajați ai bazei sportive, pe care a primit-o, cu titlu gratuit, de la Guvernul României pentru construirea unei Academii de Tenis, au declarat pentru Gazeta Sportului că Ilie Năstase este umilit de logodnica lui.

„Ilie Năstase a greblat curtea complexului sportiv, până s-a rănit la degete, în timp ce Brigitte Sfăt stă cu mâinile încrucișate și țipă la el”, povestesc angajații.

„Vin la toate antrenamentele fiului meu şi, fără să vreau, o văd şi o aud pe această Brigitte Sfăt. O aud pentru că atunci cînd vorbeşte, ea de fapt urlă. Îmi este dificil să redau cuvintele pe care i le adresează lui Ilie. Vorbeşte cu el mai rău ca la uşa cortului. Îl înjură, pur şi simplu, şi îl mai face şi cîrpă”, a mărturisit tatăl unui copil care se antrenează la Clubul Voința.

Angajații și părinții copiilor spun că deși, clubul i-a fost acordat lui Ilie Năstase, Brigitte a trecut de la rolul de purtătoare de cuvînt la cea de stăpînă.

„Tot ce se întîmplă aici, în bază, reprezintă deciziile Brigittei Sfăt. Năstase nu are nici un cuvînt de spus în faţa ei”, a declarat Vlad Mocanu, antrenorul uneia din cele două grupe de copii ale secţiei de fotbal, singura care a mai rămas activă din club.

Florin Pelmuş, preşedintele Şcolii de Fotbal Florin Halagian, şcoală care nu a putut fi evacuată de Ilie Năstase din bază, povestește cum Brigitte Sfăt și-a făcut singură dreptate.

„În urmă cu două luni ne-am trezit în incintă cu Brigitte Sfăt, care avea într-o mînă o ţeavă. Lîngă mine erau contabila şi doi angajaţi. Dintr-o dată, o vedem pe aceasta cum începe să dea cu picioarele şi cu ţeava în uşi şi în geamuri pînă le sparge. După ce am chemat poliţia am întrebat-o cine e. «Eu sînt Brigitte!», a spus ea. Este o scandalagioaică penală. Din cauză că nu plecăm din bază, Sfăt a ordonat să ne taie utilităţile, apa şi curentul. Ultima dată cînd am vorbit mi-a spus să încerc să o abordez altfel! Nu ştiu ce a vrut să spună! Să o abordez intim?!”, a adăugat Pelmuş.

Brigitte Sfăt este o fostă favortită a concursurilor de Miss şi actuală proprietară a unor restaurante şi cluburi din Timişoara. Logodnica tenismenului a făcut închisoare doi ani de zile, fiind acuzată că a sechestrat şi a bătut doi bărbaţi care îi datorau suma de 5.000 de euro.