Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu sportivii și antrenorii din delegația României pentru Jocurile Olimpice: „O țară întreagă așteaptă să retrăiască bucuria și mândria generată de fotbaliștii noștri la Euro 2024”

Publicat: 16 07. 2024, 17:35
Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu delegația care va reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Paris, miercuri, 17 iulie 2024. Sursa foto: Facebook / Marcel Ciolacu

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, liderul PSD, s-a întâlnit cu sportivii și antrenori din delegația României pentru Jocurile Olimpice de la Paris, marți, și le-a transmis că „o țară întreagă așteaptă să retrăiască bucuria și mândria generată de fotbaliștii noștri la Euro 2024”.

Marcel Ciolacu, întâlnire cu sportivii și antrenorii din delegația olimpică a României

Premierul le-a urat succes.

„Le-am urat azi succes sportivilor și antrenorilor din delegația României la Jocurile Olimpice de la Paris și le-am spus că o țară întreagă așteaptă să retrăiască bucuria și mândria generată de fotbaliștii noștri la Euro 2024!”, a declarat Marcel Ciolacu, marți, pe Facebook.

„Avem o echipă de tineri talentați și frumoși care se antrenează, în aceste zile, la 42 de grade, cu o ambiție și o energie absolut admirabile. M-am simțit onorat că m-au primit pentru câteva ore alături de ei și le voi fi cel mai mare suporter!”, a adăugat oficialul.

Ce a spus despre recompensele financiare

Premierul a vorbit și despre situația recompenselor financiare pentru sportivii care obțin rezultate bune.

„Aș fi foarte fericit ca, după ce Guvernul a majorat recompensele financiare pentru medalii olimpice, delegația României să ne oblige să plătim cât mai mulți bani după Olimpiada de la Paris! O merită cu prisosință atât ei, pentru munca lor uriașă de patru ani, cât și milioanele de români care le vor ține pumnii la televizor!”, a mai declart premierul Marcel Ciolacu.