Lipsă de comunicare între Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti și Ministerul Apărării. În timp ce CSA Steaua notifică presa să nu mai folosească denumirea Steaua pentru echipa lui Becali, MApN folosește denumirea pe Facebook.
"Prin prezenta vă notificăm că utilizarea în continuare de către presă a mărcii şi denumirii "STEAUA" sau "STEAUA BUCUREŞTI" asimilate lui S.C. Fotbal Club "STEAUA BUCUREŞTI“ S.A. nu numai că este infracţiune prin încălcarea deciziilor pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Legii privind combaterea concurenţei neloiale dar aduce şi prejudicii materiale şi de imagine inducând în eroare suporterii drept pentru care vom acţiona în judecată pe toţi cei care începând cu data prezentei notificări nu vor respecta informaţiile prezentei notificări", se arată în comunicatul semnat de colonelul George Boroi, comandatul Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, scrie news.ro.
Pe de altă parte, pe pagina de Facebook a MApN a fost postat un filmuleţ cu plutonierul în retragere Daniel Porumb,rănit în Afganistan, care a împlinit 36 de ani şi a fost felicitat de "steliştii Mihai Pintilii şi Nicuşor Stanciu, cei doi căpitani ai echipei Steaua".
MApN recunoaște că "Steaua" lui Becali e echipa ei, iar Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti notifică presa să nu mai folosească denumirea pentru echipa latifundiarului
#DIRECT_ONE_8moupc#
"Surpriză pentru eroul nostru Daniel Porumb!
Chiar în aceste momente steliştii Mihai Pintilii și Nicușor Stanciu, cei doi căpitani ai echipei Steaua, oaspeții surpriză, sună la uşa apartamentului plutonierului în retragere Daniel Porumb pentru a-l felicita la împlinirea celor 36 de ani!
Născut în 1980, Daniel a fost rănit grav într-o misiune în Irak, în aprilie 2007, suferind un traumatism vertebro-medular cervical care îl ţine în scaunul cu rotile de 9 ani de zile.
9 ani în care zi de zi a luptat şi luptă cu demnitate, putere de caracter şi curaj cu acest crunt diagnostic, 9 ani in care nu a încetat să se bucure şi să se spere…
Una dintre pasiunile cele mai mari ale lui Daniel este fotbalul iar când discutăm de fotbal …o singură echipă, Steaua Bucureşti!
Recent, Daniel a fost admis la Facultatea de Geografie din cadrul Universității București şi aşteaptă cu nerăbdare prima sesiune", se arata in mesajul postat de MApN.