Manchester United i-a dedicat o statuie lui Alex Ferguson la 26 de ani de la sosirea sa la club
Antrenorul Alex Ferguson a fost celebrat la cei 26 de ani de când se află pe banca tehnică a celor de la Manchester United, ocazie cu care a fost dezvelită și statuia sa din fața stadionului Old Trafford.
Deși o zi ploioasă și friguroasă, la dezvelirea statuii au fost prezenți toți jucătorii echipei, cât și foste vedete ale Manchester United, cum ar fi Eric Cantona, Ruud Van Nistelrooy, Gary Neville, Andrew Cole și Edwin van der Sar, scrie Daily Mail.
Pentru a nu lipsi cu totul de la eveniment, Arsene Wenger, Jose Mourinho, Cristiano Ronaldo și David Beckham au apărut pe un ecran, transmițându-i câteva gânduri antrenorului ”diavolilor roșii”.
David Beckham și-a început mesajul cu adresarea ”boss” (nr. ”Șefule”) și i-a mulțumit lui Ferguson pentru cei mai buni ani din cariera sa.
Sir Alex, care împlineşte în curând 71 de ani, a câştigat de 12 ori campionatul Angliei şi de două ori Liga Campionilor cu Manchester United.