Manchester City, interzisă doi ani din Champions League pentru încălcarea regulii fair-play-ului financiar
Manchester City a primit interdicția de a participa la următoarele două sezoane de Champions League, după ce oficialii UEFA au decis că echipa engleză a încălcat regula fair-play-ului financiar, informează The Guardian. Clubul englez a primit și o amendă în valoare de 30 de milioane de euro.
În același timp, Corpul de Control Financiar al UEFA a constatat că Manchester City se face vinovată pentru exagerarea sumelor primite din sponsorizări, cu scopul de a se încadra în reglementările fair-play-ului financiar, mai arată sursa citată.
Decizia UEFA vine ca urmare a unei investigații UEFA declanșată de publicarea unor informații în revista germană Der Spiegel. În noiembrie 2018, publicația scotea la iveală o serie de email-uri și documente care arătau că șeicul Mansour bin Zayed Al Nahyan finanța suma anuală de 67.5 milioane de lire prin intermediul companiei aeriene a țării sale, Etihad.
Reprezentanții clubului englez au transmis, printr-un comunicat de presă, că sunt dezamăgiți, dar nu surprinși de hotărârea UEFA și au anunțat că vot ataca decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne.
„Manchester City este dezamăgită dar nu surprinsă de anunţul făcut de UEFA. Clubul a avut mereu dorinţa de a găsi o entitate care să ia în considerare în mod imparţial dovezile irefutabile în sprijinul poziţiei sale. În decembrie 2018, UEFA a anunţat public posibilul deznodământ şi posibila sancţiune pentru Manchester City înainte ca ancheta să înceapă.
Procesul organizat a însemnat că nu există prea multe îndoieli în ceea ce priveşte rezultatul. Clubul nostru a reclamat organul de disciplină UEFA, o reclamaţie validată printr-o hotărâre TAS. Odată cu finalizarea acestui proces, clubul va dori o judecată imparţială şi se va adresa Tribunalului de Arbitraj Sportiv cât mai repede posibil”, se arată în comunicatul clubului.
Decizia UEFA vine cu doar câteva zile înainte de meciul englezilor cu Real Madrid, din optimile Ligii Campionilor.
Vestea vine cu câteva zile înainte de meciul din optimile Ligii Campionilor cu Real Madrid. Partida este programată pe 26 martie, pe ”Santiago Bernabeu”.