Semifinalele Ligii Campionilor din acest an se anunță a fi extrem de interesante, chiar dacă disputele par a fi, cel puțin pe foaie, destul de previzibile. Acest lucru se datorează în primul rând surprizei uriașe produse le Olympique Lyon, echipă care a reușit s-o elimine pe principala favorită a competiției, Manchester City.
Echipa condusă de Pep Guardiola a pierdut cu scorul de 1-3 în fața lyonezilor în sferturile de finală ale competiției, deși britanicii au avut o posesie covârșitoare: 71.6%. De altfel, toate cele 3 goluri marcate de elevii lui Rudi Garcia au venit în urma unor contraatacuri.
Surpriza este cu atât mai mare cu cât Lyon a încheiat campionatul pe poziția 7, acesta fiind întrerupt după 28 de etape din cauza pandemiei. Aceasta a fost cea mai slabă clasare a francezilor în Ligue 1 din ultimii 20 de ani. Pe lângă asta, Lyon a avut o pauză de aproape 5 luni de zile fără meciuri în picioare, fiind dezavantajată din acest punct de vedere atât fața de Juventus, de care a reușit să treacă grație golului marcat în deplasare, cât și față de Manchester City.
Situația pare să se repete în semifinale, acolo unde Moussa Dembele și colegii săi vor da piept cu cea mai în formă echipa a anului. Bookmakerii oferă cote sensibil egale la meciul dintre Olympique Lyon și Bayern Munchen, în comparație cu partida câștigată de francezi în fața „cetățenilor”:
Victorie Bayern – cotă 1.25
Egalitate – cotă 6.80
Victorie Lyon – 10.00
Siteurile de pariuri acordă cote mici lui Bayern chiar și pe handicap asiatic, un tip de pariu unde favoriții pleacă cu un dezavantaj virtual, în timp ceoutsiderii primesc un avantajvirtual înainte de începerea partidei. O victorie a bavarezilor la o diferență de cel puțin două goluri primește o cotă de doar 1.62.
Deciziile caselor de pariuri se bazează însă în mare parte și pe partida spectaculoasă realizată de Bayern în runda precedentă, acolo unde au umilit-o pe FC Barcelona. Lewandowski și compania au câștigat cu scorul de 8-2 în fața catalanilor, deși partida s-a jucat 11 vs. 11.
Bayern este neînvinsă în ultimele 29 de meciuri oficiale, dintre care a câștigat nu mai puțin de 28. Elevii lui Hans-Dieter Flick s-au impus în 8 dintre cele 9 partide disputate în acest sezon de Liga Campionilor la o diferență de cel puțin două goluri, reușind să marcheze 39 de goluri.
RB Leipzig și Paris Saint-Germain se vor duela în cealaltă semifinală din Champions League. Campioana Franței este principala favorită a acestei dispute, însă dacă este se ne gândim la modul în care Mbappe, Neymar și colegii lor au trecut, cu mare șansă, de Atalanta, ne întrebăm dacă meciul nu va fi mai echilibrat decât indică bookmakerii.
Așa că nu ar trebui să ne mire cotele oferite de casele de pariuri pentru câștigătoarea turneului:
Bayern Munchen @ 1.55
Paris Saint-Germain @ 3.50
RB Leipzig @ 10
Lyon @ 18
Un singur lucru este însă cert în acest moment, și anume că trofeul Ligii Campionilor din acest sezon va merge în Germania sau Franța, ambele națiuni având câte două reprezentate în penultimul act al competiției.