Antrenorul Spaniei, Luis Enrique, a demisionat chiar înainte de meciul cu România: Cine va sta pe banca ibericilor la Bucureşti
Lovitură pentru echipa naţională a Spaniei cu circa două luni înainte de meciul cu România, de la Bucureşti, din preliminariile Campionatului European.
Această decizie vine după ce fostul antrenor al Barcelonei nu a putut sta pe banca „Furiei Roja” în ultimele trei meciuri, din cauza unor probleme de familie, arată Digisport.
”Luis Enrique ne-a anunțat că nu va mai continua ca antrenor. Am decis să respectăm această situație. Trebuie să-i mulțumim pentru această perioadă de colaborare și-i transmitem că ușile Federației îi vor fi mereu deschise”, a anunţat Luis Rubiales, președintele Federaţiei Spaniole de Fotbal.
Spaniolii s-au mişcat rapid şi au anunţat şi înlocuitorul acestuia, în persoana lui Robert Moreno, secundullui Luis Enrique, cu care a mai colaborat la AS Roma, Celta Vigo si FC Barcelona.