Lucian Sânmărtean îl laudă pe Christoph Daum în ciuda faptului că i-a închis ușa la națională: "Faptul că m-a sunat nu mă face decât să îl apreciez"
Lucian Sânmărtean a fost anunțat de antrenorul echipei naționale, Christoph Daum, că nu mai face parte din planurile echipei naționale și nu va mai fi convocat la lot pentru meciurile din preliminariile Campionatului Mondial din 2018.
Vârsta pe care o are mijlocașul celor de la Pandurii, și anume 37 de ani, îl face neinteresant pentru tehnicianul german care dorește să reconstruiască naționala României.
Cu toate că i-a închis ușa naționalei, Lucian Sânmărtean s-a declarat impresionat de felul în care a facut-o Daum și a precizat că îl apreciază și îi dorește tot succcesul posibil, scrie prosport.ro.
"Faptul că m-a sunat, faptul că a avut o poziţie de bărbat cu coloană, nu mă face decât să îl apreciez şi să îi doresc succes la naţionala pentru că naţionala are nevoie de rezultate. Pe mine m-a surprins. Nu ştiu câţi antrenori din România, dacă erau selecţioneri, ar fi sunat un jucător ca să aibă o discuţie bărbătească, să îl aprecieze, să îl felicite pentru ceea ce a făcut. Bărbăteşte mi-a spus acest lucru şi din punctul meu de vedere a avut coloană.
Chiar vorbeam şi cu familia că îl preţuiesc pentru că este un tip care mi-a spus lucrurile în faţă foarte cald. Un domn distins. Pe mine m-a făcut să nu regret că nu mai sunt convocat", a declarat Sânmărtean la Dolce Sport.