Lucian Bute a devenit oficial cetățean canadian

Publicat: 17 12. 2011, 16:06
Foto: evz.ro

Lucian Bute e oficial cetățean canadian. Pugilistul român a ținut însă să precizeze să simte tot românește. Campionul mondial și-a obținut cetățenia canadiană, pentru că de 8 ani este stabilit în Canada.

Întors în Montreal pe 5 decembrie, Mister KO a obținut cetãțenia în urma unui examen destul de solicitant. Obținut cu duritatea luptelor din ring, Bute n-a avut însă probleme.
 
Am dat și scris, și oral. Întrebări au fost din toate domeniile, istorie, geografie, politică, a trebuit să învăț imnul Canadei, să explic de ce pe drapel este frunza de arțar și multe alte lucruri. N-a fost chiar ușor. La testul scris am avut de rezolvat o grilă„, a mărturisit Bute.

Totuși, Bute le-a transmis tuturor cã nu s-a gândit nicio clipă să renunțe la cetățenia română. Campionul mondial și-a ales însã și pașaportul canadian, pentru cã de 8 ani stã la Montreal.

Lucian Bute a fost adoptat în noua lui patrie cu mult timp înainte de a-și lua cetățenia. Jurnaliștii canadieni l-au prezentat de multe ori ca fiind „canadian de origine română”, deși abia acum a reușit să oficializeze acest lucru.

Lucian Bute va merge duminicã la Atlanitc City la finala Super Six dintre Carl Froch și Andre Ward. Câștigătorul luptei ar putea fi următorul adversar al lui Bute în 2012.