Liverpool a făcut un transfer surpiză în această perioadă de mercato. Cormoranii l-au achiziționat pe fundașul estonian, Ragnar Klavan, de la trupa germană Augsburg în schimbul a 5 milioane de euro.
Însă transferul său are o întreagă poveste comică în spate. Fotbalistul de 30 de ani nu a luat în serios ofertă făcută de Jurgen Klopp crezând că e o glumă a coechipierilor, scrie Prosport.
Antrenorul lui Liverpool a avut însă rapid o reacție pentru a îi dovedi contrariul. “Jurgen mi-a trimis un selfie să-mi dovedească. Am primit un mesaj şi i-am scris înapoi că nu-l cred şi că am nevoie de o dovadă. Mi-a trimis un selfie când zâmbea” a afirmat fundașul pentru The Telegraph.
Transferul s-a concentrizat în cele din urmă, iar Klavan a semnat pe 3 ani și a fost titular în primele două meciuri din campionatul englez.
"La început nu mi-a venit să cred. Era visul meu de a juca în Premier League. Apoi ţi se spune că ai şansa de a evolua pentru Liverpool. Nici nu a mai trebuit să fiu convins” a completat acesta.