Jucătorul de fotbal Lionel Messi a anunțat că se retrage din naționala Argentinei după ce a pierdut duminică noapte finala Copei America contra Chile, cu scorul de 2-4 după executarea loviturilor de departajare.
Lionel Messi a execut primul penalty și a ratat. Vidal ratase la rândul său prima lovitură pentru Chile, dar Lucas Biglia a ratat a patra execuție pentru argentieni, iar chilienii au marcat câștigând al doilea trofeu consecutiv Copa America.
"Cred că este cel mai bine pentru toată lumea, pentru mine şi pentru cei care îşi doresc asta. Este o decizie luată, s-a terminat pentru mine. Am încercat de atât de multe ori să câştig un trofeu, dar nu am reuşit" a declarat Lionel Messi.
"Mai mult decât orice, mi-am dorit să câştig măcar acest trofeu, dar nu a fost să fie. Sunt patru finale pierdute de mine, a treia la rând. E dureros, dar cred că pentru mine este imposibil să câştig ceva cu echipa naţională" a subliniat fotbalistul.
Lionel Messi se retrage din națională
#DIRECT_ONE_ijgyqe#
Lionel Messi a câștigat până acum 5 Baloane de Aur (trofeu acordat celui mai bun jucător din lume) și 28 de trofee cu Barcelona, dar nu a obținut cu echipa națională.