Liga I: CFR Cluj – Dinamo, 2-3. Ciubotariu: A fost un joc spectaculos, am avut și șansă

Liga I: CFR Cluj – Dinamo, 2-3. Ciubotariu: A fost un joc spectaculos, am avut și șansă
Foto: gsp.zing.ro

Echipa Dinamo a învins, sâmbătă, formația CFR Cluj, cu scorul 3-2, într-un meci disputat în deplasare și contând pentru etapa a XIII-a a Ligii I, în care echipa bucureșteană a reușit să se mențină pe prima poziție în Ligă.

Clujenii au marcat prin Cadu, în minutul 38, și Ronny, în minutul 47, în timp ce pentru dinamoviști a înscris Dănciulescu, în minutul 21, și Marius Niculae, în minutele 82 și 90+2.

După meci, antrenorul Liviu Ciobotariu a declarat că este extrem de mulţumit că Dinamo a obţinut o victorie pe terenul celor de la CFR Cluj după 37 de ani, adăugând că a fost un meci spectaculos și că formaţia „a avut şansă”.

„Sunt foarte bucuros că am reușit să rupem tradiția şi am învins aici. A fost un joc spectaculos, vreau să felicit echipa gazdă pentru dăruire. Am avut şi şansă, dar face parte din joc. Vreau să-i felicit pe băieți pentru modul în care au luptat. Exista posibilitatea să pierdem primul loc, așa că am luptat. Am crezut în această victorie şi am sperat până la final. Nu mă întrebați pe mine despre arbitraj. Problemele astea nu le discut”, a declarat Liviu Ciobotariu.

La meciul disputat la Cluj au fost prezenți aproximativ 12.000 de spectatori.
 

CFR Cluj: Beto – Lionn (Panin ’26), Cadu, Diogo, Camora – Renan, Mureşan, Celestino – Ronny (Hora ’68), Weldon (Kapetanos ’11), Sougou. Antrenor: Jorge Costa.

Dinamo: Bălgrădean – Scarlatache, Luchin, D. Grigore, Diabate – Rus (Bakaj ’90+1), Kone, Munteanu, Alexe (Ganea ’73) – Niculae, Dănciulescu (Ţucudean ’90+3). Antrenor: Liviu Ciobotariu.

Cartonaşe galbene: Cadu ’45, Diogo ’84 / Luchin ’33, Rus ’37, Scarlatache ’38, Diabate ’67, Dănciulescu ’87, Bălgrădean ’90+1

Arbitri: Alexandru Tudor – Cristian Nica, Aurel Oniţă – Cătălin Popa

Observatori: Aron Huzu, Gheorghe Nedelescu.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`