Liga Campionilor: Steaua a învins Dinamo Tbilisi, scor general 3-1, şi s-a calificat în play-off
Steaua Bucureşti s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor, după ce a câştigat, cu scorul general de 3-1, întâlnirea cu echipa gruzină Dinamo Tbilisi.
Marţi, pe Arena Naţională, scorul a fost egal 1-1, după ce în tur, săptămâna trecută, Steaua s-a impus, scor 2-0.
La Bucureşti, pentru Steaua a marcat Latovlevici ‘6, iar pentru Dinamo Tbilisi a înscris Ustaritz ’48.
Steaua: Tătăruşanu – Georgievski, Szukala (Gardoş ’46), Chiricheş, Latovlevici – Pintilii (Stanciu ’46), Bourceanu – Popa, Iancu (Prepeliţă ’56), Tănase – Piovaccari. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf
Dinamo Tbilisi: Loria – Seturidze, Kvaraţkhelia, Ustaritz, Kvirkvelia – Grigalaşvili, Khmaladze, Papava (Goga ’60), Merebaşvili – Dvali (Vouho ’69), Xisco. Antrenor: Duşan Uhrin junior.