Liga Campionilor: FC Barcelona – PSG, 1-1. Juventus – Bayern, 0-2

Publicat: 10 04. 2013, 23:42

FC Barcelona s-a calificat, miercuri seară, în semifinalele Ligii Campionilor, după ce a remizat, pe teren propriu, scor 1-1, cu PSG, în tur cele două echipe terminând tot la egalitate, scor 2-2.

Francezii au fost cei care au deschis scorul, în minutul 50, prin Javier Pastore, după o pasă venită de la Zlatan Ibrahimovic. Spaniolii au obținut calificarea grație golului marcat de Pedro, în minutul 71, cu un șut în forță de la marginea careului.

Bayern Munchen s-a calificat de asemenea în semifinale, învingând și în deplasare pe Juventus Torino cu 2-0.

Golurile germanilor au fost marcate de Mandzukic, în minutul 64, și Pizarro, în minutul 91.

FC Barcelona – PSG, 1-1 (2-2, în tur)

Juventus – Bayern, 0-2 (0-2, în tur)