Leonard Doroftei: AIBA crede că pot face lucruri bune pentru boxul românesc. A ridicat suspendarea FRB

Leonard Doroftei: AIBA crede că pot face lucruri bune pentru boxul românesc. A ridicat suspendarea FRB
Foto: gsp.ro

Asociația Internațională de Box (AIBA) a ridicat suspendarea în cazul Federației Române de Box (FRB), a declarat, luni, Leonard Doroftei, președintele FRB.

„Am primit o scrisoare de la AIBA prin care ne-a anunțat de ridicarea suspendării și au spus că sunt încântați de deciziile luate de FRB. Cei de la AIBA credă că eu pot face lucruri bune pentru boxul românesc. Am reușit să deblocăm cele 23 de burse olimpice de la COSR. Vom începe în forță, iar cele 23 de burse înseamnă enorm. Putem face două centre olimpice acum, cu acești bani, unul la Reșița și unul la Bacău, unde avem doi oameni de bazăă, Francisc Vaștag și Relu Auraș. Trebuie să o luăm de jos, de la copii și juniori și să clădim”, a spus Leonard Doroftei pentru Mediafax.

Președintele Federației Române de Box a mai precizat că dorește și un audit la instituția pe care o conduce, pentru care urmează să discute cu Autoritatea Naționlă pentru Sport și Tineret.

„Vom merge și la ANST să discutăm, dar primul pas este să ne rezolvăm problemele dintre noi. Mai avem lucruri de pus la punct în casa noastră, iar ANST e un etaj mai jos și ajungem imediat la ei”, adaugă Doroftei.

Președintele FRB a declarat că pe 14 decembrie va avea loc Adunarea Generală pentru modificarea statutului federației.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`