Decizie șoc luată de Leonard Doroftei! Fostul campion mondial la box profesionist a plecat definitiv în Canada, urmând să se stabilească acolo cu întreaga familie.
ADIO, MIHAI CONSTANTINESCU! ‘A PLECAT TÂRZIU, ÎN NOAPTE’! MARA BĂNICĂ A DAT VESTEA TRISTĂ! ULTIMELE IMAGINI
„N-a mai putut rezista presiunii de aici. Ar fi vrut să rămână în ţară, dar nu a mai avut nici o motivaţie. Va încerca să se reintegreze în societatea canadiană, mai ales că toată familia lui deţine cetăţenia acestei ţări. El ştie viaţa de acolo. Ştie la ce să se aştepte în Canada. E păcat că a ajuns să recurgă la acest gest. Nimeni nu l-a sprijinit în vreun fel”, a declarat, pentru telekomsport.ro, unul din prietenii lui Doroftei, care a ţinut să-şi păstreze anonimatul.
TRAGEDIE ÎN MUZICĂ! LACRIMI PENTRU FUEGO! INIMA A CEDAT! IMAGINI GREU DE PRIVIT (FOTO)
Acum mai bine de un an, Leonard Doroftei anunţa că intenţionează să părăsească definitiv România.
VESTE PROASTĂ PENTRU KANAL D! TEO TRANDAFIR A FĂCUT ANUNȚUL! VA FI ULTIMA OARĂ
Nemulţumirea fostului mare campion a plecat de la faptul că reprezentanţii primăriei din Ploieşti l-au somat să părăsească sediul restaurantului care-i purta numele şi care se afla chiar în centrul orașului.
Așa că Doroftei și-a închis barul, mutând afacerea sub peluza stadionului Ilie Oană.
Acolo, barul nu a mers cum își dorea fostul pugilist, așa că a decis să plece definitiv din România.
El a plecat luni după amiaza, cu întreaga familie, cu destinaţia Montreal.