Leo Messi ar fi semnat deja un contract cu un nou club. Fotbalistul ar fi acceptat oferta celor de la PSG, iar salariul va fi unul de 28,8 milioane de euro, contractul având o durată de 2 ani.
Tatăl și impresarul fotbalistului urmează să stabilească ultimele detalii, notează Reuters.
Totodată, la PSG mai sunt și Neymar, unul dintre fotbaliștii cu care Messi s-a înțeles foarte bine la Barcelona, dar și antrenorul Mauricio Pochettino, cu care argentinianul are o relație specială.
Potrivit surselor citate de presa străină, argentinianul s-ar fi înțeles deja cu PSG, contractul urmând să fie semnat pentru o perioadă de 2 ani.
Messi ar urma să semneze un contract valabil pentru două sezoane, cu prelungire pentru încă un sezon. Messi ar urma să aibă un salariu de 28,8 milioane de euro pentru fiecare sezon, mai relatează presa străină.
Lionel Messi a încheiat colaborarea cu Barcelona. Anunțul a fost făcut oficial de club, care a invocat „obstacole financiare și structurale”.
„Deși clubul și jucătorul au ajuns la o înțelegere și intenția lor clară a fost de a semna azi un nou contract, acest lucru nu se poate întâmpla din cauza obstacolelor financiare și structurale (regulamentele ligii spaniole).
Prin urmare, Messi nu va mai rămâne la FC Barcelona. Amândouă părțile regretă profund faptul că dorința atât a jucătorului, cât și a clubului nu va deveni realitate.
Cu toată inima, FC Barcelona își exprimă recunoștința față de jucător pentru contribuția sa în evoluția clubului și îi dorește toate cele bune în viitor atât în plan personal, cât și profesional”, a transmis FC Barcelona.
Anunțul vine după ce informațiile inițiale indicaseră un acord între cele două părți. Messi chiar acceptase să renunțe la mai mult de jumătate din salariul său, cifrat la 76 de milioane de euro pe an.