Lasă vorbele! Hagi, ATAC la Boloni! Să vină să muncească pe gratis, că a câștigat bani în străinătate!

Publicat: 19 03. 2017, 11:12

În urma meciului de la Ovidiu, în urma căruia echipa sa a revenit pe primul loc în Liga 1, Gheorghe Hagi i-a spus lui Ladislau Boloni, cel care afirmase că, dacă un club formator precum Viitorul domină campionatul, înseamnă că e ceva în neregulă cu acea competiție. Hagi a părut deranjat de declarația fostului său coechipier de la Steaua și din echipa națională și i-a transmis acestuia că Barcelona, campioana Spaniei, este cel mai mare club formator din lume.

”E o opinie, eu i-o respect, dar care e cel mai mare club formator din lume? E o opinie, dar e ușor să dai din gură. Barcelona e cel mai mare club formator din lume. Așa că, domnul Loți, ai greșit-o! Loți, ai greșit-o”, i-a transmis Hagi lui Boloni, la conferința de presă de după meciul cu Viitorul.

Managerul tehnic de la Viitorul i-a amintit lui Boloni că s-a ocupat și de promovarea tinerilor în timpul campionatului din Portugalia, cu Sporting și îi recomandă colegului său să revină în România și să se preocupe de soarta echipei din orașul său natal.

„Montpellier, când a câștigat campionatul în Franța… Domnilor, vă rog frumos… Ce ușor e să stai acasă să vorbești… Vino Loți! Hai, înhamă-te la Tg Mureș, fă terenul, fă Tg Mureșul mare și lasă vorbele! Tu când ai fost pe la Nimes sau la Nice (n.r. – Boloni le-a antrenat în Franța pe Nancy, Rennes, Monaco și Lens), unde ai fost, formai jucători. Când a câștigat campionatul la Sporting, nu aveau academie bună? E o problemă că e Hagi pe primul loc și nu cade bine? Noi suntem pe primul loc că celelalte sunt slabe? Domnilor, Astra a câștigat în Europa! Nu-mi place să arunci un lucru, trebuie să fii mai atent. Lui Loți îi spun, România o să fie cum era înainte. Hai să începem să băgăm în academii. Trebuie să băgăm în tineri”, a mai spus Hagi. Deși a zis apoi că nu este deranjat de ce a spus Boloni, managerul liderului din Liga 1 a continuat să-și înțepe fostul coechipier, legându-se și de aspectele financiare.

”Eu mă duc pe drumul meu. Nu mă supăr pe Loți, că este ușor să dai din gură. Greu e să te înhami, iar sfatul meu pentru Loți este să se ducă la Tg Mureș și să-i ducă pe cei de acolo sus. Știți cât câștig eu pe lună? 500 de euro și nu i-am luat niciodată. Asta îi recomand și lui. Să muncească pe gratis. Eu am venit acasă și am început să muncesc. Am luat-o de jos, acolo unde m-ați trimis voi acum 10-12 ani, la munca de jos. Am urmat sfatul vostru.

Sper să nu se supere nici el, dar îl invit să se bage la treabă, ca la țară, că e muncă grea în România. Cum au făcut belgienii proiectul? Cu voluntari! Treci Loți voluntar și ajută fotbalul românesc! De ce nu îl băgați la Federație? Dar pe gratis! Că a câștigat bani! Eu plătesc și oxigenul în Constanța. Și când respir plătesc! E ușor, Loți, să dai din gură, dar ce să facem… Colegi… A vorbit superficial, e ușor, dar cu munca e mai greu. Ne ducem la arabi, luăm niște bani. Când a venit Sportingul, a lăsat naționala… Pentru bani, că la Federație erau bani puțini. De ce n-a terminat campania?”, i-a mai transmis Hagi lui Boloni.