Mbappe vine la București. Franța își măsoară forțele cu Elveția pe Arena Națională, în optimile EURO 2020 / Cum arată programul complet al optimilor
Franța și-a respectat statutul de campioană mondială și a câștigat cea mai complicată grupă a EURO 2020, astfel că în faza optimilor de finală va veni la București pentru o partidă împotriva Elveției pe Arena Națională.
În ultima etapă, Franța a terminat la egalitate cu Portugalia, scor 2-2, însă remiza i-a fost de ajuns pentru a câștiga Grupa F a EURO 2020, din care au mai făcut parte campioana europeană en-titre, fosta campioană mondială și Ungaria. Revelația grupei a fost cu siguranță selecționata ungară, care a condus-o de două oripe Germania în meciul din ultima etapă și care venea după remiza cu Franța.
Franța vine la București pentru meciul cu Elveția de pe Arena Națională. Programul optimilor EURO 2020:
- Țara Galilor vs. Danemarca, 26 iunie, ora 19:00, Amsterdam
- Italia vs.Austria, 26 iunie, ora 22:00, Londra;
- Olanda vs. Cehia, 27 iunie, ora 19:00, Budapesta;
- Belgia vs. Portugalia,27 iunie, ora 22:00, Sevilla;
- Croația vs. Spania,28 iunie, ora 19:00, Copenhaga;
- Franța vs. Elveția,28 iunie, ora 22:00, București;
- Anglia vs. Germania, 29 iunie, ora 19:00, Londra;
- Suedia vs. Ucraina,29 iunie, ora 22:00, Glasgow.
Cele 3 meciuri găzduite de București la EURO 2020 până acum:
- Austria vs. Macedonia de Nord 3-1, în 13 iunie;
- Ucraina vs. Macedonia de Nord 2-1, în 17 iunie;
- Ucraina vs Austria 0-1, în 21 iunie.