Karolina Pliskova cere schimbarea regulamentului WTA, după ce a fost zdrobită de Halep în Fed Cup
Karolina Pliskova, a cincea tenismenă a lumii, s-a retras din cadrul turneului WTA Doha, acuzând programul foarte încărcat din circuit, la doar câteva zile după ce a fost învinsă fără drept de apel de Simona Halep, în Fed Cup.
„Cu siguranță ar fi mai bine ca la Fed Cup să se joace vineri și sâmbătă, în loc de sâmbătă și duminică. Am aprecia o zi liberă în plus, am avea timp să călătorim omenește, nu pe grabă, către următorul turneu. Dacă vrei să joci la Doha și Dubai, ar trebui să refuzi participarea în Fed Cup. Anul trecut nu m-am simțit deloc bine în Qatar. E dificil să treci de la un meci pe răcoare, în sală, la unul în căldură”, a declarat Pliskova, într-o conferință de presă, potrivit gsp.ro.
Așadar, declarația vine după ce echipa de Fed Cup a Cehiei a cedat în fața României, scor 3-2, la Ostrava. Cele două puncte aduse de Halep au culminat cu prestația fabuloasă a Irinei Begu și a Monicăi Niculescu, în proba de dublu. România va da piept cu Franța, în semifinalele competiției, pe 20 și 21 aprilie, pe tărâm francez.