Karim Benzema nu va face parte din lotul Franței pentru Campionatul European
Karim Benzema nu va face parte din lotul Franței pentru Campionatul European. Vestea a venit chiar din partea atacantului lui Real Madrid care a anunțat pe contul său de Twitter.
"Din păcate pentru mine şi pentru toţi cei care m-au susţinut întotdeauna, nu voi fi selecţionat pentru Europeanul nostru din Franţa", a fost mesajul vârfului de 28 de ani.
“Preşedintele Federaţiei şi selecţionerul au dorit să amintească faptul că performanţa sportivă este un criteriu important, dar nu decisiv pentru a hotărî prezenţa în lotul Franţei. Rezultatul întâlnirii dintre Noel Le Graet şi Didier Deschamps a fost decizia ca Benzema să nu participe la Euro 2016", potrivit unui comunicat dat de Federaţia Franceză de Fotbal, citat de L`Equipe.
Decizia neconvocării lui Karim Benzema vine ca urmare a complicităţii sale în cazul de şantaj al coechipierului de la naţională, Mathieu Valbuena.
Benzema a strâns 81 de selecții la echipa națională a Franței. România este una dintre cele trei naționale pe care cocoșii galici le vor întâlni la turneul final.
Karim Benzema nu va face parte din lotul Franței pentru Campionatul European