JUDO: Un român, locul al treilea cu JC Akademik, la Campionatul European al cluburilor
Daniel Natea, sportivul de origine română a ocupat locul al treilea cu echipa muntenegreană JC Akademik la Campionatul European al cluburilor, care s-a desfășurat sâmbătă și duminică, în capitala Serbiei.
Daniel Natea a evoluat la categoria +90,obținând patru victorii și pierzând un singur meci. În primul tur, echipa Akademik a câștigat cu 5-0 disputa cu RSC Montreuil, iar Natea s-a impus în fața francezului Messie Katanga, informează Agerpres.
În sferturi, echipa din Muntenegru a fost întrecută de Serbia cu 3-2, acesta fiind singurul meci pe care l-a pierdut românul, la diferență de 1 punct. În recalificări, Akademik a avansat, iar Natea a câștigat toate meciurile următoare. La competiție au mai participat românii Laszlo Szoke și Eduard Nicolaescu.
La feminin, româna Loredana Ohâi a terminat pe locul cinci. Aceasta a avut un bilanț de două victorii și două eșecuri, inclusiv unul în ultimul meci.