Judo: Andreea Chițu, medaliată cu bronz la Grand Prix al anului de la Dusseldorf
Judoka Andreea Chițu a fost medaliată cu bronz la primul Grand Prix al anului de la Dusseldorf.
Românca a învins-o în primul meci pe Hela Ayari (Tunisia), după care, în sferturile de finală, s-a impus, înainte de limită, în faţa sportivei Da Sol Park, din Coreea de Sud.
În meciul pentru medalia de bronz, Andreea Chiţu s-a întâlnit pe tatami cu mongoleza Bundmaa Munkhbaatar, de 7 ori vicecampioană a Asiei, notează Mediafax.
Chițu a primit 120 de puncte, consolidând poziția de lider în clasamentul mondial IJF, în drumul spre calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din acest an.