Jucătorii de rugby de la Universitatea Cluj au donat sânge pentru răniții din clubul Colectiv

Jucătorii de rugby de la Universitatea Cluj au donat sânge pentru răniții din clubul Colectiv
Foto: monitorulcj.ro

Echipa de rugby CS Universitatea Cluj a donat marți sânge pentru răniții din clubul Colectiv, informează Agerpres.

În urma donației pe care au făcut-o au primit bonuri valorice care vor fi donate Centrului Județean pentru ajutorarea familiilor și copiilor aflați în dificultate. Beneficiarii sunt copii și persoane adulte care au nevoie de ajutor, copii cu dizabilități, autism, persoane adulte cu dizabilități, persoane care suferă de Alzheimer și tinerii care părăsesc sistemul de protecție.

„Încercăm să facem o tradiție din a-i spijini pe cei care sunt în dificultăți materiale sau de sănătate. Ne bucurăm că din puținul pe care îl avem, putem să aducem bucurie în sufletele celor care nu au posibilități financiare”, a declarat Bogdan Cantor, managerul echipei universitare.

”Ne-am dorit de mult să facem această acțiune civică, dar nu am putut din cauza programului competițional. Ne bucurăm foarte tare că am putut ajuta la salvarea unei vieți și o să continuăm astfel de activități”, a adăugat căpitanul ”alb-negrilor”, Csaba Gal.

Anul trecut jucătorii echipei de rugby ai Universității Craiova au donat sânge din nou, iar bonurile primite au fost transformate în produse alimentare donate ulterior copiilor Centrul de Servicii Sociale ”Sfântul Onufrie cel Mare”, de lângă Mănăstirea clujeană ”Acoperământul Maicii Domnului”.

Miercuri, rugbyștii vor merge din nou la Mânăstirea clujeană pentru a oferi o mână de ajutor celor aflați la nevoie împreună cu Compania de Apă Someș SA.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:25 - Autospecială de poliție aflată în misiune, implicată într-un accident în București. O polițistă a fost rănită
00:09 - Atenționare de călătorie MAE: Posibile perturbări ale transportul public din Belgia
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)