Joseph Blatter afirmă că reformele în cadrul FIFA sunt mai importante decât alegerea predecesorului său
Joseph Blatter, președintele demisionar al FIFA, a estimat vineri că reformele forului fotbalistic mondial mai importante decât alegerea succesorului său, relatează AFP, potrivit Agerpres. Totodată, acesta a subliniat și necesitatea impunerii unor teste de integritate independente pentru Comitetul executiv. Blatter s-a apărat, afirmând că „nu este responsabil de comportamentul membrilor comitetului executiv în țările lor de origine”.
„În Europa, revine un singur subiect: alegerea președintelui. Cu toate acestea, sunt și mai importante reformele pe care până acum nu am putut să le începem”, a scris Blatter într-un editorial pentru revista săptămânală a FIFA.
Urmașul lui Blatter va fi ales cu ocazia unui congres extraordinar, organizat între decembrie și ianuarie. Data va fi anunțată pe 20 iulie, cu ocazia unui comitet executiv extraordinar, iar Michel Platini este favori pentru a-l înlocui pe Joseph Blatter.
„Când FIFA propune introducerea unor reguli de comportament etic în ansamblul organizației, toate confederațiile se opun, cu excepția Asiei. UEFA nu are (…) nici acum comisie de etică, federația germană (…) nu are nici ea”, a adăugat el.
Legat de planul de reforme, Blatter a estimat că trebuie „modificate structurile astfel încât să devină inatacabile” și chiar trebuie efectuate teste de integritate independente, de exemplu de către o comisie de etică.
„Să ocupi postul de președinte are până la urmă doar o importanță secundară — deși te regăsești sub focul scânteietor al proiectoarelor. Congresul sper că nu se va lăsa orbit. Fiindcă FIFA este cea care se află în joc — nici mai mult, nici mai puțin”, a asigurat Blatter.
Oficialul de 79 de ani, aflat de 40 de ani la FIFA, a repetat că se opune „limitei de vârstă”. În schimb, el este favorabil „limitării numărului de mandate”, cum cer mulți dintre opozanții săi.
Declarațiile ale lui Blatter vin după ce americanul Chuck Blazer, fost secretar general al CONCACAF și fost membru în Comitetul executiv al FIFA, a fost suspendat pe viață din cadrul forului fotbalistic mondial. Blazer a colaborat cu justiția americană în scandalul de corupție care zguduie FIFA.