Jocurile Olimpice: Perechea formată din Tecău și Begu au ratat calificarea în semifinale la dublu mixt

Publicat: 13 08. 2016, 09:50
foto: tenisite.info

Horia Tecău și Irina Begu au ratat calificarea în semifinale la dublu mixt, după ce au fost învinși în două seturi de către perechea din Cehia, Lucie Hradecka și Radek Stepanek, cu scor 6-4, 7-5.

România ratează calificarea în semifinale, la dublu mixt, după un meci care a durat o oră și 40 de minute, informează Digi 24.

Horia Tecău a mai jucat înainte de acest meci finala la dublu masculin, alături de Florin Mergea, meci pe care l-au pierdut.

PRIMUL SET. Echipa din Cehia are un ușor avantaj, conducând cu 3-2. Își mărește avantajul la 4-2. Și în cele din urmă câștigă primul set cu 6 la 4.

SETUL 2. Cehii preiau conducerea încă de la început. Luăm totuși un game: 3-1. Reducem apoi din diferență: 3-2. Cehii revin: 4-2. Din nou reducem din avantajul adversarilor: 4-3, dar perechea din Cehia recuperează rapid: 5-3. Sunt la un pas de victorie, dar Irina și Horia le strică planurile: 5-4, după o serie întreaga de avantaje anulate reciproc. Și reușim egalarea: 5-5. În cele din urmă, cehii preiau conducerea: 6-5 și în cele din urmă câștigă setul (7-5) și meciul.