Jocurile Olimpice Gay. Ce amprentă și-a pus acest aspect asupra competiției sportive
Jocurile Olimpice de la Rio s-au încheiat, însă nu și probeleme din Brazilia.
În ultimul timp, Brazilia nu a mai reușit să continue pe aceeași linie ascendentă pe care o avea, iar probleme tot mai multe au început să o tragă în jos.
Una dintre aceste probleme o reprezintă cazurile tot mai grave a persoanelor LGBT care sunt ucise. Spre exemplu, în 2014, 326 de astfel de cazuri au fost raportate, majoritatea acestor persoane fiind cu precădere sărace.
Acest fapt este unul extrem de ciudat ținând cont că în anul 2013 țara a legalizat căsătoriile gay.
Președintele Lula a creat mai multe programe de luptă împotriva homofobiei, pe care Dilma le-a continuat.
În acest context, la Olimpiadă din acest an s-au aflat cei mai mulţi atleţi LGBT deschişi cu privire la orientarea lor sexuală sau identitatea de gen, scrie Adevărul.
Dintr-un total de 53 de atleți, aproape jumătate au câștigat medalii, dintre acestea zece fiind de aur.
„Judocana Rafaela Silva (Brazilia), alergătoarea Caster Semenya (persoană intersex din Africa de Sud, obligată să treacă printr-o serie de teste medicale) sau cele patru americance baschetbaliste (Seimone Augustus, Elena Delle Donne, Brittney Griner and Angel McCoughtry) au cucerit aurul, handbalista Alexandra Lacrabère a luat argintul cu echipa de handbal a Franţei, performanţă similară pentru patru din jucătoarele de fotbal feminin ale Suediei, iar britanicul Tom Daley a plecat acasă cu un bronz la scufundări. Până şi ceremonia de deschidere a marcat o premieră, prima femeie transgender în program, fotomodelul brazilian Lea T”, mai scrie sursa citată.
Concluzia la întrebarea dacă Jocurile Olimpice au fost un succes pentru comunitatea LGBT ar fi aceea că sportul este un domeniu unde sexismul, homofobia şi transfobia încă îşi găsesc locul. În același timp sunt atleţi care arată că identitatea de gen nu are nicio legătură cu performanţa atletică.