JO-2012: România a pierdut în fața Ungariei, scor 15-17, în grupa B la polo

Publicat: 02 08. 2012, 20:23
Foto: theskipshot.com

România a fost învinsă, joi, de campioana olimpică Ungaria, în cea de-a treia partidă din grupa B, la Jocurile Olimpice de la Londra.

Românii au piedut cu scorul de 15-17 (4-5, 5-4, 2-5, 4-3), după ce în a treia repriză ungurii au reușit să se distanteze considerabil de adversari.

În primele două partide din grupa B, tricolorii au obţinut o victorie, în faţa Marii Britanii, cu scor 13-4 (2-1, 4-0, 3-2, 4-1), respectiv o înfrângere, cu vicecampioana olimpică SUA, scor 8-10, (3-3, 2-1, 0-3, 3-3).

În continuare, România va întâlni vicecampioana europeană Muntenegru (4 august) şi câştigătoarea Ligii Mondiale Serbia (6 august). Românii ar avea nevoie de victorii în ambele partide pentru a trece de grupe.