EVENIMENTUL ANULUI, sponsorizat ‘discret’ de JEFF BEZOS! De ce a plătit șeful Amazon pentru organizarea nunții dintre SERGIO RAMOS și PILAR RUBIO

EVENIMENTUL ANULUI, sponsorizat 'discret' de JEFF BEZOS! De ce a plătit șeful Amazon pentru organizarea nunții dintre SERGIO RAMOS și PILAR RUBIO
Foto: captură Youtube

Sergio Ramos (33 de ani), căpitanul lui Real Madrid și al naționalei spaniole de fotbal, s-a căsătorit, sâmbătă, cu frumoasa prezentatoarea de televiziune Pilar Rubio (41 de ani), în ceea ce poate fi considerat, fără dar și poate, evenimentul monden al acestui an.

La marea nuntă au participat mai mult de 500 de invitați, iar la petrecere a cântat legendara trupă AC/DC, despre care presa susține că va încasa aproximativ 1 milion de euro.

Potrivit presei spaniole, evenimentul a fost plănuit de luni bune, iar cheltuielile n-au fost suportate doar de celebrul cuplu.

Diario Sevilla scrie că Amazon, compania deținută de miliardarul Jeff Bezos, a plătit o parte importantă din banii necesari pentru organizarea nunții.

(Foto: Hepta.ro)

Jurnaliștii spanioli au descoperit și motivul pentru care celebra companie a decis să „sponsorizeze” o parte din cheltuieli, deși acest lucru trebuia să rămână secret.
Fundașul celor de la Real Madrid filmează, în prezent, un documentar care va avea 8 părți, pentru Amazon.
Seria va fi transmisă pe platforma Amazon Prime și va reliefa viața de zi cu zi a fotbalistului, în producție urmând să apară și imagini de la fabuloasa nuntă cu Pilar Rubio.

Fotbalistul anunțase încă din ianuarie că a început filmările pentru documentarulAmazon. Presa din Spania mai scrie că imaginile de la nuntă vor fi prezentate într-un episod întreg, care va dura o jumătate de oră, noteazădigisport.ro.

Documentarul urmează să fie lansat la sfârșitul acestui an.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`