Jandarmeria Capitalei dezminte că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo – AFK Csikszereda

Jandarmeria Capitalei dezminte că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo – AFK Csikszereda
Foto simbol: Pixabay

Jandarmeria Capitalei a dezminţit informaţiile conform cărora că ar fi interzis afişarea pe Arena Națională a unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc.

Potrivit reprezentanților Jandarmeriei, interzicerea afișării steagului a fost decizia clubului gazdă, Dinamo București.

Dinamo şi Csikszereda se întâlnesc pentru locul în Superliga, iar turul a fost programat pe Arena Naţională, luni, de la 20:00, potrivit orangesport.ro.

Pe Arena Naţională au venit peste 35.000 de suporteri, printre care şi peste 100 de susţinători ai echipei din Miercurea Ciuc.

În sectorul destinat oaspeţilor nu a fost permisă folosirea steagului Ţinutului Secuiesc. În ciuda primelor informaţii, Jandarmeria a dorit să precizeze că nu instituţia a luat decizia, cu organizatorul.

„Precizare FC DINAMO 1948 Bucureşti – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc

Dezminţim informaţiile apărute în spaţiul public, prin care se afirmă faptul că Jandarmeria Capitalei a interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc.

Subliniem faptul că decizia de a nu permite acest element de vizibilitate este atributul exclusiv al organizatorului evenimentului sportiv şi a fost înfăptuită prin societatea specializată de pază şi protecţie”, a anunţat Jandarmeria.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:19 - Un român, capul unei rețele care transporta migranţi / Autorităţile au identificat peste 140 de migranţi proveniţi din statele non-UE / Ancheta, în colaborare cu autoritățile bulgare
17:02 - Doi frați din Mureș, cercetați după ce l-au bătut pe colegul de clasă al unuia dintre ei. Motivul bizar care a stat la baza conflictului
16:54 - Lidia Buble a fost înșelată de iubitul ei! Artista a povestit abia acum totul! Cine era, de fapt, amanta bărbatului: „Am avut un mare șoc”
16:53 - Ursula von der Layen, despre aderarea României și Bulgariei la Schengen: Salut rezultatul pozitiv al discuțiilor de la Budapesta / Roberta Metsola: Un Schengen mai puternic înseamnă o Europă mai puternică (VIDEO, FOTO)
16:34 - Felix Cozma (PSD), după ce a început votul în diaspora: Este foarte important că s-a creat posibilitatea să se voteze mai multe zile pentru că așa nu vom mai avea situații cum au existat la alte alegeri, să nu ajungă toată lumea la vot (VIDEO)
16:32 - Ninsorile au dat peste cap Europa. Traficul rutier și feroviar a fost perturbat, iar zeci de oameni răniți
16:31 - Un bărbat a fost legat cu bandă adezivă de ceilalți pasageri ai unui avion. Intenționa să deschidă ușa aeronavei
16:24 - Nevăzători alungați cu urlete și amenințări din biserică, pentru că erau însoțiți de câinele ghid: „Ăsta e javră, câine. Dă-l dracu afară!”. Ce spune Arhiepiscopia Bucureștilor
16:05 - Ovidiu Cîmpean (PNL), despre aderarea completă la Schengen: “Ciolacu încearcă să facă un joc de imagine. Decizia de a elimina veto-ul Austriei a fost luată în urma întâlnirii lui Nicolae Ciucă, la Viena, cu Nehammer” (VIDEO)
15:57 - WhatsApp introduce o nouă funcție. Mesajele vocale vor fi transcrise