După declarația patronului Stelei, de vineri, Jan Pavel, fostul lider al galeriei steliste a negat că mitingul pe care îl organizează în fața stadionului Steaua ar fi o acțiune violentă, așa cum susține Becali.
Jan Pavel susține că Becali vrea să-i descurajeze pe cei care vor să participe.
„E disperat. Minte şi manipulează! Noi am primit autorizaţie de la Primăria Capitalei, totul este legal. Sâmbătă, între orele 14.00 şi 17.00, avem autorizaţie perfect legală pentru miting în faţa stadionului Steaua! Becali încearcă doar să descurajeze oamenii, ştie că suntem mulţi şi hotărâţi şi e înspăimântat. Nu ştie ce să facă pentru a-i speria pe cei care vor să participe. Cum îşi permite să ne compare cu minerii din 90? Nu am spus niciodată că vom sparge lacătele şi nici n-am ameninţat. Va fi o adunare paşnică în care dorim să ne organizăm pentru a putea înfiinţa asociaţia. Minte cu neruşinare oamenii pentru că îi e frică”, a declarat vineri Pavel, potrivit prosport.
Gigi Becali a spus că a făcut plângere penală împotriva lui Jan Pavel, pentru instigare la violență și i-a acuzat pe conducătorii clubului sportiv al al armatei că încearcă o „mineriadă”, pentru că susțin mitingul organizat de fostul lider de galerie.
„Dacă vine unul şi spune că ia el Steaua, că adună zece mii şi intră cu forţa şi sparge uşile la stadion şi că face manifestaţie, eu am făcut plângere penală împotriva lui Jan Pavel. Rog procurorii, rog instituţiile statului şi pe cei care dau avizare de manifestaţii… Stai, mă, pentru ce ceri manifestaţie? Că şi eu strâng 30.000, un milion strâng eu şi iau eu Petromul. Fac manifestaţie. Dar nu pot să-l iau, că a fost privatizat conform legilor româneşti. Vreau şi Transgazul, vreau şi Romgazul, le vreau eu pe toate, cum vrea Jan Pavel să ia el cu manifestaţie. Şi atunci am făcut o plângere penală de instigare la violenţă, că aşa a zis, că rupe gardurile, că face, că drege… Becali să le-o dea înapoi şi cu jucătorii cutare şi eventual şi cu bani în cont, că vrea el, Jan Pavel”, a comentat Becali, într-o conferinţă de presă.