Ivan De La Pena se retrage din fotbalul profesionist
Veteranul spaniol Ivan De La Pena a anunțat, în lacrimi, că se retrage din activitate la finalul acestui sezon, notează Soccer Net.
Mijlocașul formației Espanol Barcelona a jucat doar un singur meci în acest sezon și a hotărât să pună punct carierei sale din cauza numeroaselor accidentări.
„Mi-ar fi plăcut să joc mai mult în acești ani, dar din nefericire nu am putut din cauza acestor accidentări (…) Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut. Aș vrea să continuu, dar corpul nu mă lasă”, a mărturisit, cu lacrimi în ochi, De La Pena.
Potrivit Soccer Net, Ivan De La Pena se va retrage din lumea fotbalului, sâmbătă, la meciul cu FC Sevilla, din ultima etapă a campionatului Spaniei.
„Sper să mă bucur din plin de meciul de sâmbătă, pentru a spune tuturor la revedere. Mi-ar plăcea să nu ma retrag definitiv din fotbalul profesionist pentru că asta am făcut o viața întreagă, dar deocamdată îmi doresc să fiu alături de familia mea”, a conchis fotbalistul.