Dinamovistul Cristi Pulhac a primit de curând o veste neplăcută. Mai exact, iubita acestuia, Raluca Alexandrescu, este acuzată că ar face parte dintr-o rețea de prostituție, potrivit ZeusTV.
Tocmai când Pulhac declarase că Raluca este sufletul său pereche, cu care s-a și mutat în Spania, fotbalistul a primit informația conform căreia iubita lui a practicat prostituția într-un bordel din localitaea austriacă Klagenfurt.
“Alexandrescu Raluca Adina a făcut parte din acel grup de vreo 10 fete selectate pentru videoclipul reclamă pentru Clubul Babylon. Cazată în club, a aflat de la inculpatul Costan Relu Cornel că acel imobil era de fapt un bordel de lux (…) În perioada 2007-2009 a întreținut acte sexuale cu inculpatul Costan Relu Cornel, iar prin intermediul acestuia, acte sexuale plătite cu Negoiță Robert Sorin, Nuredin Beinur și Rasitzaimoglu Muammer”, se arată în rechizitoriul procurorilor.
Întrebată dacă declarațiile sunt adevărate, Raluca Alexandrescu a negat, precizând că după ce a povestit procurorului câteva lucruri, acesta a scris singur declarația, pe care ea a semnat-o fără să o citească.