ITIA a tratat diferit scandalul de dopaj în care a fost Simona Halep, în comparație cu cel al lui Jannik Sinner. Deosebirile dintre cele două cazuri

Publicat: 21 08. 2024, 09:30
Simona Halep. Foto: Hepta - Abaca Press / Dubreuil Corinne/ABACA

Lumea tenisului este zguduită de un nou caz de dopaj, după ce Jannik Sinner a fost depistat pozitiv cu clobstebol, o substanță interzisă. Cu toate acestea, ITIA a considerat că italianul nu a făcut-o cu intenție și totuși l-a sancționat.

Clostebol a fost depistată în urina italianului în cantități scăzute. Sportivul este antrenat de Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep.

Cazurile Simona Halep & Jannik Siner, tratate total diferit de ITIA

Jannik Sinner a fost găsit dopat pe 10 martie, testul fiind repetat după opt zile, iar rezultatul fiind același. Italianul a fost suspendat provizoriu, iar după ce a făcut apel a putut să joace până la o decizie definitivă.

Până la aflarea deciziei Sport Resolution, tribunalul care a judecat-o și pe Simona Halep, Jannik Sinner a participat la mai multe turnee, printre care Miami, Monte Carlo, Madrid, Roland Garros, Halle, Wimbledon, Montreal și Cincinnati.

Chiar dacă a fost depistat pozitiv la o substanță interzisă, Sinner a putut să își continue cariera. Simona Halep, însă, nu a putut face acest lucru. Procesul italianului a fost rapid, durând doar 163 de zile. În cazul Simonei Halep, procesul a durat 340 de zile, românca neputând să joace până la aflarea deciziei Sport Resolutions, scrie GSP.

De asemenea, în ambele cazuri, sportivii au fost contaminați cu substanțele interzise fără voia lor, în mod accidental. Cu toate că Simona Halep și-a demonstrat nevinovăția, ITIA a considerat că românca a fost a avut totuși o parte din vină. În cazul lui Sinner nu s-a considerat că italianul este vinovat pentru că substanța clostebol a intrat în organismul lui.

Un alt motiv pentru care se poate considera că cele două cazuri au fost tratate diferit este liniștea din partea ITIA, care, în cazul lui Jannik Sinner, nu a publicat nicio informație cu privire la teste și audieri până marți seară, când a fost publicată decizia finală.

În ceea ce privește cazul Simonei Halep, lucrurile au stat total diferit. ITIA a publicat în octombrie 2022 pe site-ul oficial un comunicat cu titlul „Simona Halep a primit o suspendare provizorie”. În tot acest timp, românca nu a avut voie să joace.