Italia va candida la organizarea Jocurilor Olimpice de vară 2024
Italia se va înscrie în competiția pentru găzduirea Jocurilor Olimpice de vară din 2024, a anunțat miercuri premierul Enrico Letta, fără a preciza orașul care va organiza competițiile, scrie AFP. „Eu personal vreau să văd Jocurile Olimpice înapoi în Italia. Ambiţiile noastre trebuie să fie mari, acesta este un obiectiv realizabil”, a declarat Letta după o întâlnire cu oficialii Comitetului Olimpic Italian (CONI).
Preşedintele CONI, Giovanni Malago, a spus că nu este posibilă o candidatură comună a oraşelor Roma şi Milano: „Putem lupta cu adevărat pentru acest obiectiv, sunt convins că acest lucru este visul majorităţii italienilor. Ar fi un semnal puternic pentru generaţiile viitoare. O candidatură comună a oraşelor Roma şi Milano nu este posibilă. Carta olimpică nu prevede un astfel de scenariu”.
Un candidat posibil ar fi orașul Milano, singur, deoarece Roma se află în pragul falimentului.