Irina-Camelia Begu a câştigat turneul de la Seul

Publicat: 27 09. 2015, 09:56
Foto: wtatennis.com

Jucătorea de tenis Irina-Camelia Begu, cap de serie numărul unu şi locul 29 WTA, a câştigat, duminică, turneul de la Seul (Coreea de Sud), obținând astfel al doilea titlu al carierei, potrivit Mediafax.

În finală, Irina-Camelia Begu a învins-o pe Aliaksandra Sasnovici (Belarus), jucătoare venită din calificări şi locul 136 WTA, scor 6-3, 6-1, după o oră şi 17 minute de joc.

Pentru titlul câştigat la Seul, Irina-Camelia Begu va primi 280 de puncte WTA şi un cec în valoare de 111.389 de dolari.

Begu mai are în palmares un titlu, câştigat în 2012 la turneul de la Taşkent şi alte trei calificări în ultimul act, la Moscova (octombrie 2014), Marbella şi Budapesta (ambele în 2011).