Irina Begu, victorie de SENZAȚIE la Istanbul! Românca s-a calificat în semifinale

Publicat: 28 04. 2017, 16:21

Irina Begu s-a calificat în semifinalele turneului de la Istanbul după un meci de excepție făcut împotriva jucătoarei din Turcia, Basak Eraydin, numărul 257 WTA, potrivit DigiSport.

Românca a câștigat în trei seturi, scor 2-6, 7-6, 6-1, după două ore și 47 de minute.

Irina Begu va juca pentru un loc în ultimul act al competiției cu câștigătoarea meciului dintre Elise Mertens şi Cagla Buyukakcay.

Alte două românce vor juca, vineri, în sferturile turneului de la Istanbul, respectiv Stuttgart. Sorana Cîrstea va juca cu Elina Svitolina, în timp ce Simona Halep o va întâlni pe Anastasija Sevastova.