Sport - 23 nov, 14:09
Perechea Irina-Camelia Begu/Sara Errani (România/Italia) s-a calificat, sâmbătă, în finala probei de dublu din cadrul turneului de la Tianjin, cu premii totale de 500.000 de dolari, anunță Agerpres.
În semifinale,Begu şi Errani s-au impus cu scorul de 6-1, 7-6 (4), într-o oră şi 24 de minute, în faţa cuplului Arina Sabalenka/Yifan Xu (Belarus/China).
În ultimul act, cele două învingătoare vor întâlni perechea Dalila Jakupovici/Nina Stojanovici (Slovenia/Serbia).
Câştigătoarele probei vor primi un premiu total de 17.724 de dolari şi 280 de puncte WTA, în timp ce finalistele 9.222 de dolari şi 180 de puncte WTA.