Irina Begu: La şapte ani am jucat primul meu turneu chiar aici în Bucureşti. Părinţii mei împreună cu fratele meu stăteau în tribună şi îmi spuneau scorul

Irina Begu: La şapte ani am jucat primul meu turneu chiar aici în Bucureşti. Părinţii mei împreună cu fratele meu stăteau în tribună şi îmi spuneau scorul
Foto: ziuaconstanta.ro

Irina Begu, numărul 30 WTA, a declarat, într-un interviu la Digi 24, că a jucat primul turneu de tenis la șapte ani, la București.

Tenismena a mai precizat că a pierdut meciul, dar că a fost o experiență foarte frumoasă.

„Pot să spun că la şapte ani am jucat primul meu turneu chiar aici în Bucureşti, mai exact la clubul Dinamo şi a fost un meci foarte greu pentru că îmi era foarte greu să ţin scorul. Părinţii mei împreună cu fratele meu stăteau în tribună şi îmi spuneau scorul. Eu am pierdut acel meci, însă a fost o experienţă foarte frumoasă”
, a spus Irina Begu, care a mai adăugat că a fost un copil „mai neastâmpărat, mai agitat”.

Begu a afirmat că era un copil energic și că îi plăcea să alerge și să se caţăre prin copaci.

„Aveam foarte multă energie şi era foarte greu să mă stăpânească părinţii. Îmi plăcea tot timpul să alerg, să mă caţăr prin copaci”, a mai spus Begu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:09 - Atenționare de călătorie MAE: Posibile perturbări ale transportul public din Belgia
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card