Irina Begu, eliminată de la Australian Open 2021. A fost învinsă de Nina Stojanovic din Serbia, scor 6-3 / 6-4
Irina Begu, locul 79 mondial în tenisul feminin, a fost eliminată de la ediția din 2021 a Australian Open, luni dimineață, fiind învinsă de Nina Stojanovic (#100 WTA) din Serbia, 6-3 / 6-4 după o oră și 43 de minute de joc.
Irina Begu, eliminată de la Australian Open. Românca a fost învinsă de Nina Stojanovic, în primul tur al competiției
În vârstă de 30 de ani, Irina Begu a deschis seria de românce care vor intra în scenă la Australian Open 2021. În noaptea de duminică spre luni, ea a întâlnit-o pe Nina Stojanovic, 24 de ani, și pornea cu prima șansă la calificarea în turul al II-lea. Cu toate acestea, după un prim ghem lung, ea a pierdut pe propriul serviciu și scorul a ajuns rapid la 5-1 pentru jucătoarea din Serbia, care avea să închidă primul set al partidei după 50 de minute de joc.
Irina Begu n-a dat semne de revenire nici după ce a pierdut primul set cu 6-3, iar adversara sa a început cu break actul secund. Deși românca reușise să egaleze la un moment dat la 3-3 și părea că revenise în partidă, în cele din urmă Nina Stojanovics-a impus cu 6-4 după 53 de minute. Astfel, Irina Begu părăsește Australian Open 2021 încă din primul tur, la fel cum s-a întâmplat și la ediția din 2020.
Alte cinci românce sunt implicate în primul tur de la Australian Open 2021. La această oră, Mihaela Buzărnescu(#138 WTA)este „umăr la umăr” cu Bianca Andreescu (#8 WTA)în setul secund, după ce a cedat primul act cu scorul de 6-2 în 30 de minute de joc.
După ora 9:15, vom avea parte și de un duel 100% românesc, în condițiile în care Patricia Țig(#56 WTA) își va măsura forțele cu Sorana Cîrstea (#72 WTA).
Ultima jucătoare din România ce va intra în scenă azi este Simona Halep (#2 WTA), a doua favorită a turneului și finalistă a ediției din 2018. Ea o va întâlni pe Lizette Cabrera (#140 WTA), după ora 10.05, și are statut de mare favorită în duelul cu tenismena australiancă.
Ana Bogdan(#93 WTA) va juca abia marți, după ora 7:30, când va da peste Danielle Rose Collins (#46 WTA), în ceea ce se anunță a fi un meci foarte complicat, în care sportiva din SUA pornește din postura de favorită. Cu toate acestea, Ana Bogdan a câștigat singura întâlnire directă de până acum – chiar pe hard, în 2018, la Monterrey.