Irina Begu a fost învinsă de Iga Swiatek, în primul tur de la Jocurile Olimpice de la Paris. Boris Becker a urmărit partida și a lăudat-o pe româncă

Irina Begu a fost învinsă de Iga Swiatek, în primul tur de la Jocurile Olimpice de la Paris. Boris Becker a urmărit partida și a lăudat-o pe româncă
Sursa Foto: Facebook/ Irina Camelia Begu

Irina Begu n-a reușit să câștige în primul tur al Jocurilor Olimpice de tenis și a cedat în două seturi în fața liderei la nivel mondial, Iga Swiatek.

Irina Begu s-a luptat cu Iga Swiatek în primul tur de la Paris, sub ochii lui Becker

Românca a pus probleme mai ales în setul al doilea, atunci când a și cules aplauze din partea publicului prezent în număr foarte mare. Totuși, Iga nu și-a complicat situația și s-a impus cu 6-2, 7-5.

Liderul mondial a început excelent, reușind să fructifice prima șansă de break în fața româncei. Irina a reușit să revină și să egaleze surprinzător, dar apoi n-a mai avut nicio șansă. Iga a demonstrat de ce este cea mai bună jucătoare din lume, izbutind să o „sufoce” pe Begu.

Începutul setului al doilea a arătat că Irina poate să producă surpriza în primul tur. Pe propriul serviciu, Begu s-a descurcat bine, încercând să țină pasul cu o adversară mult mai valoroasă.

Apoi, Irina a izbutit un break nesperat, iar încrederea lui Swiatek n-a mai fost la cote înalte. Dovadă că s-a ajuns ca românca să facă 5-3, spre surprinderea celor care așteptau ca Iga „să rezolve” meciul mai repede. Pe fondul unui serviciu extrem de puternic, jucătoarea din Polonia și-a revenit însă ca o mare campioană, izbutind să egaleze: 5-5.

Begu a cedat apoi și următoarele două game-uri.
La partida de sâmbătă și-a făcut apariția la masa presei și legendarul Boris Becker. Bun prieten cu Ion Țiriac, fostul mare jucător german a stat în zona unde se aflau și jurnaliștii români. Acesta a remarcat momentele bune ale Irinei, notează GSP.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`