Ion Țiriac pleacă la vânătoare în Noua Zeelandă și Namibia, unde este „fericitul posesor al unor mari întinderi”: „S-ar putea să fie un record mondial”

Ion Țiriac pleacă la vânătoare în Noua Zeelandă și Namibia, unde este „fericitul posesor al unor mari întinderi”: „S-ar putea să fie un record mondial”
Foto: Hepta.ro / Bestimage / JACOVIDES-MOREAU / BESTIMAGE

Ion Țiriac, organizator al unor celebre partide de vânătoare, a anunțat că va pleca să vâneze în Noua Zeelandă și Namibia, transmite GSP.

Ion Țiriac, la vânătoare în Noua Zeelandă și Namibia

Încă din 2005, omul de afaceri organizează partide de vânătoare pentru parteneri de business și alți prieteni influenți de-ai săi. Acum a dezvăluit că va merge în Noua Zeelandă și Namibia pentru noi runde de vânătoare.

„Săptămâna viitoare sunt în Noua Zeelandă. În Noua Zeelandă fac o treabă care este astăzi foarte nepopulară, vânătoare. Adică a ajuns un cerb la vârsta respectabilă la care trebuie să fie vânat. Având în vedere că are atâtea puncte că s-ar putea să fie un record mondial, mă duc până acolo să văd despre ce e vorba”, a declara Ion Țiriac în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”.

Apoi va zbura spre Namibia, acolo unde „sunt fericitul posesor al unei mari întinderi. O proprietate care mi-e tare dragă și eu sunt Africa addict”.

„Vânez tot ce se poate vâna”

Omul de afaceri spune că vânează „tot ce se poate vâna și este ajuns la timpul de a vâna”.

„De 60 de ani eu am fost în Africa cel puțin o dată la vânătoare. Vânez tot ce se poate vâna și este ajuns la timpul de a vâna. De exemplu, elefant. Eu în 60 de ani am vânat doi elefanți. Și-am văzut mii, zeci de mii!”, a adăugat Ion Țiriac.

„În Caprivi, acea parte care este lângă Botswana, lângă Zimbabwe, este o plagă. Nu mai este niciun arbore în picioare. E adevărat că populația le restrânge ca la noi, cu ursul. Populația le restrânge teritoriile, iar animalele se apără cum pot”, a mai povestit fostul tenismen.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)
19:58 - Nicolae Ciucă: Proiectul meu de țară prevede un parteneriat real cu comunitățile locale pentru a duce soluțiile liberale acolo unde este cea mai mare nevoie de ele (VIDEO)
19:52 - „Rusia are tot dreptul de a ataca NATO acum”. Mesajul unui colonel american în retragere, după ce  Biden a permis Ucrainei să folosească rachetele ATACMS
19:43 - Drulă: Lasconi poate să intre în turul 2 / În PNL e disperare și se ascut cuțitele în culise. Ei și Ciucă știu că le vine nota de plată pentru guvernarea cu PSD (VIDEO)
19:43 - Laurențiu Gîdei, despre o posibilă înțelegere între PSD, AUR și PNL: „E o glumă! N-o să auziți niciun politician de la PSD că are vreun aranjament cu niciun partid sau competitor electoral” (VIDEO)
19:01 - Reacția lui Traian Băsescu după ce Marcel Ciolacu a spus că „tinerii noştri pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine” (VIDEO)
18:59 - Marina Almășan a obținut un nou de protecție împotriva fostului iubit, Georgică Cornu. Omul de afaceri, obligat să poarte brățară electronică încă 8 luni
18:34 - Băsescu: AUR accentuează curentul antidemocratic, antieuropean, anti-NATO. Eu nu cred că ei fac o politică a Moscovei. Așa cred ei că e bine pentru țară, ei așa gândesc și asta e mult mai rău (VIDEO)
18:33 - Cristian Tudor Popescu a anunțat pe cine va vota la alegerile prezidențiale de duminică: „Sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta. Mi-am făcut propriile observații și măsurători pe internet și pe stradă”