Ion Țiriac este un mare fan Real Madrid, dar se cunoaște foarte bine cu Gerard Pique, jucătorul celor de la FC Barcelona. După umilința suferită de catalani în fața bavarezilor, miliardarul român l-a sunat pe fundașul spaniol, cu care a avut un dialog spumos.
„I-am spus lui Pique: ‘Băi, e prima dacă când nu te înjur și nu știu ce…’ Se întâmpla, după faimosul 8-2. Mi-a spus: ‘Băi, Ion! Habar n-aveam! Eu am spus că e momentul să facem un schimb. Eu sunt primul care iese afară”, a dezvăluit Ion Țiriac într-un interviu pentru GSP.
FC Barcelona a fost spulberată în semifinalele UEFA Champions League de de Bayern Munchen. 26 de șuturi au avut în total nemții, iar de partea cealaltă, Barcelona doar 7. Pe Camp Nou se pregătesc schimbări importante la nivel de lot, în timp ce pe bancă a venit deja Ronald Koeman.
Antrenorul în vârstă de 57 de ani vrea să aducă în primul rând un atacant de careu, un fundaș central și un apărător stânga. Potrivit presei spaniole, Lautaro Martinez, Eric Garcia și Jose Gaya sunt țintele olandezului.
De asemenea, în ultimele zile s-a discutat și despre posibilitatea de a-l transfera pe Memphis Depay, de la OL, Thiago Alcantara, de la Bayern și pe Donny Van de Beek, de la Ajax. În plus, Koeman vrea să se bazeze și pe Philippe Coutinho, câștigător UCL cu Bayern, aflat sub contract cu Barcelona până în 2023.
Ivan Rakitic, Sergio Busquets, Arturo Vidal, Sergi Roberto, Martin Braithwaite, Nelson Semedo, Luis Suarez, Jordi Alba și Gerard Pique ar urma să plece de pe Camp Nou în perioada următoare.