Ion Țiriac: Halep este pregătită să câștige un Grand Slam, nu știu dacă acum, este poate prea devreme

Ion Țiriac: Halep este pregătită să câștige un Grand Slam, nu știu dacă acum, este poate prea devreme
Foto: Agerpres

Simona Halep poate să cucerească un turneu de Grand Slam, dacă nu în acest an, poate în viitorul apropiat, crede fostul jucător de tenis Ion Țiriac, explicând că aceasta trebuie să se mențină cât mai aproape de linia de fund a terenului și să lovească mingea cât mai rapid.

”Este Halep pregătită să câștige un Grand Slam, probabil că da, nu știu dacă acum, e poate prea devreme. Poate să câștige un Grand Slam, însă ar trebui să aibă pe lângă ea pe cineva care știe mai mult tenis decât ea, asta e una, și în al doilea rând să o așeze în teren exact cum trebuie să stea, fără să-i fie frică sau fără să-și schimbe poziția în teren când situația devine grea”, a declarat Țiriac.

”Ieri m-am uitat la Halep. Nu am mai văzut-o din mai când a jucat semifinală la Roma contra Serenei Williams. Halep a făcut un pas enorm înainte, se așează mult mai bine în terenul de tenis. Adică geometria în cum se așează acum îi permite să lovească mingea mult mai repede decât înainte. Iar mingea revine la adversară cu jumătate de secundă mai repede, pentru că stă mult aproape de linia de fund sau chiar înăuntru. Pentru această rațiune își pune în dificultate orice adversară. Agresiv este un cuvânt greu să-l cuantifici în tenis. Ce înseamnă agresivitate, înseamnă că dai mai tare? Nu e necesar, iar Halep nu este nici Serena Williams nici Venus Williams, nu e nici Șarapova. Atunci, ca să compenseze cei 20 cm care eventual îi au celelalte în plus, ea stă mai aproape, lovește mingea mai repede și poate să judece mai bine punctul. Dacă își menține teritoriul, asta e vital, pentru că din când în când mai uită și mai rămâne 1-2 m în spate și imediat pierde punctul, e matematică treaba asta”, a mai subliniat Țiriac, scrie Agerpres.

Simona Halep s-a calificat în semifinale la Indian Wells și urmează să devină luni numărul 5 mondial, cea mai bună clasare a unei românce în istoria clasamentului WTA.  

Urmăriți B1TV.ro și pe
`