Ioan Gyuri Pascu, mare iubitor de fotbal. “Viața asta țin cu Universitatea Cluj”. Care sunt cele mai importante momente din viața artistului legate de sportul rege (VIDEO + FOTO)
Vestea morții actorului Ioan Gyuri Pascu a picat ca un trăsnet pentru familie, prieteni, fani și pentru toți cei care l-au îndrăgit.
Felul său simplu de a fi, dragostea pentru public, dar și patosul cu care își făcea meseria l-au propulsat în topul celor mai simpatici și îndrăgiți artiști români.
Puțini știu însă, că dincolo de activitatea sa artistică, Gyuri Pascu a fost și un mare microbist.
Susținător al echipei clujene, Universitatea, el a fost de nenumărate ori lângă echipă, ba chiar la inugurarea stadionului Cluj Arena actorul a fost amfitrionul evenimentului.
Foto: Sport.ro
#DIRECT_ONE_c1mln8#
De asemenea, nu puține au fost dățile când el mergea pe stadion, împreună cu colegii săi, încurajându-i pe fotbaliști, așa cum Gabi Balint povestește.
"Te-am cunoscut inainte de '90, cand veneai cu colegii de la Divertis sa ne ridicati moralul inainte de meciurile importante. Ajunsese un reflex, stiam c-avem un meci greu, ca veneati voi pe la noi, nu pentru numele adversarului cu care jucam. Si ne faceati sa simtim c-o sa fie bine, indiferent de rezultat. Pana azi. Azi nu mai e nimic bine.
Dupa ce m-am intors din Spania, de cate ori ne vedeam, vorbeai doar in spaniola cu mine. Vorbeai perfect, era o placere sa te ascult. Bine, era o placere sa te ascult in orice limba. Pareai un super-erou, tu ai fi putut sa ne lasi pe toti cu gura cascata in chineza, rusa si latina. Pana azi. Azi te plangem in romana, ca nu stim sus in cer ce limba se vorbeste, dar sigur ii inveti tu.
Ultima oara te-am vazut la concert pe 7 mai, la Pronconsul. Am ras mult impreuna. Cand m-ai vazut, m-ai intampinat cu comentariul lui Topescu la golul meu cu Argentina. Il stiai pe de rost. Il vazusesi de zeci de ori. Apoi am urcat amandoi pe scena. Eu eram lesinat de emotii, dar stiam ca o sa fie bine. Cum sa nu fie bine, tocmai il vazusem pe Gyuri, ca pe vremuri, ca inainte pe Ghencea, de parca urma un meci important. Daca stiam ca despre meciul asta cu viata e vorba, nu te mai lasam sa te dai jos de pe scena. Sa ne canti si sa ne incanti la nesfarsit! Dumnezeu sa te aiba in paza, prietene!", a scris Gabi Balint pe Facebook.
Gyuri Pascu a interpretat, de asemenea, imnul Braziliei, la meciul de caritate din 2005, dintre România și Brazilia, însoțit de Loredana.
Foto: Sport.ro