Iniesta ar urma să se retragă la 40 de ani. Legendarul fotbalist spaniol ar fi ales o dată special pentru momentul anunțului

Publicat: 01 10. 2024, 16:25
Sursa foto: Hepta.ro / DPA Images / Andreas Gebert

Andres Iniesta, legenda Spaniei și a lui FC Barcelona, ar urma să își anunțe finalul carierei de fotbalist profesionist la vârsta de 40 de ani, potrivit Goal.com.

Iniesta, un nume de legendă în fotbalul spaniol

Format în faimoasa academie catalană La Masia, mijlocașul spaniol a bifat 674 de apariții în tricoul lui FC Barcelona, cu care a cucerit campionatul Spaniei de nouă ori și Liga Campionilor de patru ori.

La nivel de echipă națională a făcut parte din cea mai puternică generație a Spaniei, alături de care a câștigat EURO 2008 și EURO 2012, dar și Cupa Mondială din 2010. Chiar el a înscris golul decisiv al finalei mondiale din urmă cu 14 ani, când „Furia Roja” o învingea pe Olanda în prelungiri, scor 1-0.

Ar urma să își anunțe retragerea pe 8 octombrie

Potrivit Relevo, Iniesta ar urma să își confirme retragerea pe 8 octombrie, un omagiu adus numărului pe care l-a purtat pe tricou în cele mai importante momente ale carierei.

Nu cu mult timp în urmă au existat discuții pentru un transfer alături de Messi și Sergio Busquets la Inter Miami, însă mutarea nu s-a concretizat.

În schimb, Iniesta se concentrează pentru a începe o carieră de antrenor.

„În mod evident mi-ar plăcea să revină la Barca la un moment dat, pentru că asta simt, dar nu știu să spun acum când sau cum și nici altcineva nu știe. Vom vedea cum decurg lucrurile în această perioadă și apoi vom vedea unde ne aflăm”, declara fostul mare jucător al catalanilor.